În fiecare an milioane de oameni se îmbarcă în aventura cunoașterii de sine și descoperă alături de un profesionist, cum pot trăi o viață împlinită și cum se pot bucura de ceea ce este cu adevărat important pentru ei.
Vom explora împreună care sunt lucrurile care te motivează, care îți sunt valorile și dacă trăiești aliniat cu ele, în ce moduri nu îți dai permisiunea la nivel inconștient să ajungi acolo unde îți dorești cu adevărat (pe scurt care îți sunt blocajele) și ce pași concreți poți face ca să ajungi acolo.
La bază am formarea psihoterapiei cognitiv-comportamentale (CBT), dar lucrez trauma informed cu elemente din IRRT, psihodramă și am o înțelegere psihodinamică a destinelor cu care mă întâlnesc. În Germania, unde am lucrat peste 12 ani ca medic specialist în psihiatrie și psihoterapie până în vara lui 2023, când m-am întors în țară, fac o formare în Terapia Centrată pe Scheme (d. Jeffrey Young) la insitutul de acolo.
Lucrez frecvent cu persoane care se confruntă cu anxietate, stres cronic sau burnout — ajutând la identificarea tiparelor care întrețin aceste stări și la construirea unor instrumente practice pentru a le gestiona mai bine.
Te aștept cu drag și curiozitate la biroul meu din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca!
În cazul în care ai nevoie de un psihiatru, ne vedem la Hiperdia, în Zorilor, ca să explorăm în primul rând necesitatea medicației și mai apoi care anume. Controalele și tot ce ține de asta sunt de la sine înțelese.
330 lei / 50 min
Dezvoltare personală, management anxietate, burnout, stres.
3000 lei / 10 ședințe de 50 minute
În fiecare marti de la ora 9-10:30 vom adresa teme precum:
Vom exersa tehnici de relaxare: relaxare musculară progresivă, training autogen, tehnici imaginative, meditație, tehnici de respirație
580 lei / lună sau 160 lei / ședință
338 lei
248 lei
După 12 ani petrecuți în Germania, doamna Dr. Percsi este plină de entuziasm, cu dorința de a împărtăși experiența acumulată și de a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor de psihiatrie și psihoterapie în comunitatea locală. Este nerăbdătoare să continue să ofere sprijin și îngrijire, aducând o energie proaspătă și o viziune modernă pentru binele pacienților săi.
Timp de 1 an a activat în propriul cabinet de psihoterapie din Berlin, timp în care a lucrat intens cu clienți cu patologie din ariile ei de interes: sindroame depresive, anxietate, tulburari obsesiv-compulsive și tulburări de personalitate.
Timp de peste 10 ani a activat în cadrul spitalului de psihiatrie, psihoterapie și psihosomatică Asklepios Fachklinikum Brandenburg, unde a avut ocazia să lucreze pe diverse secții specializate, acoperind o gamă largă de patologii, de la tulburări afective și psihoze la psihosomatică și dezalcoolizare calificată.
Ulterior, doamna Dr. Percsi a continuat să-și aducă aportul ca medic curant în diverse medii clinice, inclusiv la Spitalul de Zi Teltow și în Serviciul Social-Psihiatric al orașului Brandenburg.
Formarea ca medic în cadrul prestigioasei universități clujene, a pus bazele gândirii clinice, excluderea cauzelor organice ale problematicii pe care o întâlnește zilnic, fiind nelipsită.
Coaching-ul se concentrează pe prezent și viitor — pe identificarea obiectivelor, blocajelor și pașilor concreți pentru o viață împlinită. Psihoterapia lucrează mai adânc, inclusiv cu traume din trecut. Experiența mea clinică îmi permite să adaptez abordarea la nevoile fiecărei persoane.
Ședințele individuale de coaching au loc la cabinetul din cartierul Gheorgheni, str. Ioan Budai Deleanu nr. 64, Cluj-Napoca. Ședințele online sunt disponibile la cerere.
Consultațiile de psihiatrie au loc la Policlinica Hiperdia Cluj, str. Republicii nr. 105A (cartier Zorilor). Pentru programare: 0770 11 99 38 sau kontakt@paulapercsi.eu.
O ședință individuală de 50 de minute costă 330 lei. Există și un pachet de 10 ședințe la prețul de 3.000 lei. Grupa educațională From Survive to Thrive costă 580 lei/lună sau 160 lei/ședință.
Consultația inițială costă 338 lei. Controalele ulterioare costă 248 lei.
Un program educațional de grup care are loc în fiecare marți, 9:00–10:30. Abordăm burnout, stress management, pilonii sănătății mintale (somn, alimentație, mișcare, relații sociale), valori și resurse. Exersăm tehnici de relaxare: relaxare musculară progresivă, training autogen, meditație și tehnici de respirație.
Prin coaching identificăm tiparele care întrețin burnout-ul sau anxietatea — supraîncărcarea, lipsa de limite, gânduri automate negative, nevoi neîmplinite — și construim instrumente practice pentru a le gestiona. Lucrăm la stabilirea priorităților, tehnici de calmare și reconectarea cu valorile și resursele personale.